Alaptatul, un subiect delicat

Nimic pe lumea asta nu e usor! Mai cu seama atunci cand vine vorba de cresterea unui copil si de tot ce apare la pachet o data cu responsabilitatea de parinte. Poate ca nu realizezi asta de la prima ecografie, dar imediat ce tii in brate puiul de om, descoperi ca lucrurile nu sunt tocmai o “joaca de copil”.

Suntem nevoiti sa alegem in fiecare zi, fiind bombardati de informatii, cele mai potrivite produse pentru copiii nostri. Daca ma intrebati pe mine, cel mai bun lucru pentru copilul meu a fost sa aleg ALAPTAREA!

Privind in urma, nici nu stiu cand au trecut, deja, 2 ani. Am inceput cu teama aceea de necunoscut. Stiam ca imi doresc sa alaptez pentru ca este primul, cel mai sanatos gest in dezvoltarea micutului, dar nu stiam ca e si putin dificil.

Asa cum am mai povestit, imediat dupa nastere, in maternitate, mi s-a adus prichindelul la san, insa fara succes. A.R. nu stia pe atunci prea bine care e treaba cu tzitzi si nu reusea sa se “mufeze” corect. Lucrul asta a dus si la “furia laptelui”, aparuta in ultima zi de spitalizare, cand sanii mei erau mult prea plini, iar bebe nu reusea sa ii detensioneze. Am avut noroc cu doua doamne asistente, care m-au ajutat sa nu ajung la complicatii. Practic, mi se punea un prosop cald pe piept pret de cateva minute, dupa care doamnele incepeau sa mulga sanii pentru a-i detensiona. Nimic mai neplacut si mai dureros, dar gandul ca e spre binele bebelusului m-a facut sa rezist.

Am trecut prin incercarea de a oferi laptele muls cu pompa si pus in biberon (o practica de care abia ulterior am aflat ca nu este utila daca ne dorim sa alaptam, deoarece se creaza o confuzie pentru bebe, intre san si tetina), am avut nevoie o perioada de niste mameloane de silicon pentru ca sfarcurile nu erau inca formate iar bebe nu se putea atasa corect (iarasi un “artificiu” neindicat din acelasi motiv).

Practic, mai bine de trei luni de la nastere, alaptarea era un chin, dar stiam ca e spre binele celui mic si ca orice disconfort va trece. Treptat am renuntat la protectia de silicon si bine am facut. Am incercat sa atasez corect puiul de fiecare data cand alaptam si disconfortul a inceput sa dispara.

Daca ar fi sa ma gandesc la momentele dificile, imi pare ca sunt de mult timp apuse, in schimb avantajele “chinului” initial se simt in fiecare zi. Chiar daca eram un zombie ce dormea cu bebe in brate, fiind trezita la 3 ore, uneori abia ajungand la toaleta sau sa mananc, macar nu a fost nevoie sa alerg prin casa dupa biberoane, tetine si laptic incalzit cand imi era lumea mai draga, nestiind ce sa fac mai intai pentru a opri plansetele.

Alaptarea este foarte comoda din punctul asta de vedere. Dupa primul scancet, “mufezi” bebelusul si se asterne linistea. Iti poti relua somnul alaturi de el, lucru pe care l-am descoperit de cand a mai crescut. Ce-i drept, initial mi-a fost teama sa doarma cu noi, insa acum este o binecuvantare. Si el se simte in siguranta, aproape de mami si tati, iar somnul este mult mai linistit.

Chiar si iesirile sunt mai usoare. Nu ai nevoie de o suta de bagaje dupa tine, ci doar de…TINE, hranita si hidratata corespunzator.😁

In privinta imunitatii, alaptarea face cu adevarat minuni. Citisem cat de mult ajuta, dar pana nu am experimentat cu adevarat efectele nu am fost convinsa de puterea laptelui matern. Pe langa reactiile blande dupa vaccin, in care vedeam cum puiul efectiv isi revenea aproape cu fiecare inghititura, am reusit sa ramana perfect sanatos chiar si atunci cand eu si sotul am racit crunt. A.R. nu a avut nici macar nasul infundat. In doi ani cred ca a avut maxim trei raceli, una singura cu febra 38.5, care a trecut in vreo trei zile si in rest doar nasuc infundat.

Si durerile de dinti au fost mult mai blande pentru ca se alina mai des la san. Ce-i drept incepeam eu sa le resimt de la atat “rontait”, dar macar el era bine.

Pe langa toate chestiunile astea fizice, din punct de vedere psihic, alaptarea iti da un sentiment de confort, liniste, siguranta si dragoste. Nimic nu e mai placut decat sa il simti pe cel mic lipit de tine, sa il vezi cum creste datorita lapticului cu care-l hranesti – e un sentiment de implinire amestecat cu mandrie si mai cu seama sa stii ca privirile si inimile voastre se conecteaza.

Sigur, ai si momente de epuizare, cand parca ai renunta, dar cand privesti doi ochi si doua manute care se agata de tine si incep sa iti dragaleasca pieptul de parca ar fi cel mai de pret lucru din lume, parca nu poti sa fii atat de drastica. Pana la urma nu va fi alaptat pana la insuratoare, desi asa glumesc uneori mamicile mereu agasate de eterna intrebare “Da, pana cand ai de gand sa-l mai alaptezi? E deja baiat mare! Ce rusine!”, de parca ar alapta ei in locul tau… Cat va fi lapte si pana cand el va dori, eu ii voi fi alaturi! Asta e raspunsul meu!

Oricum, timpul trece atat de repede incat imi voi dori sa-l mai tin la piept si el va fi deja baiat mare…

Cand au trecut, oare, doi ani!?…😔

Advertisements