De ce voi spune NU cresei!

Atunci cand am ramas insarcinata cu A.R. parea la distanta de o vesnicie momentul in care va ajunge la 2 ani si perioada concediului de crestere se va sfarsi. Acum, la 1 an si 3 luni, simt ca este ca si maine, motiv pentru care am inceput deja sa intru in panica.

Am cautat si eu ca orice mamica mai multe detalii despre ce inseamna cresa, programul de acolo si am incercat sa-mi imaginez ce ar insemna toate astea aplicate la ritmul lui A.R. Si cand spun ritmul lui ma refer la faptul ca este uneori mofturos la mancare, mai ales in zilele cu probleme de dintisori, ca nu adoarme decat la san, ca este un baietel foarte activ si ca imi aud non stop numele strigat prin casa: MA-MA! MA-MA!

In momentul asta eu nu-mi pot imagina decat ca viata lui la cresa ar fi o teroare. Este un copil foarte prietenos, iubeste copiii, dar cred ca nu este inca pregatit de o separare atat de lunga, mai ales ca ii este greu sa inteleaga momentan ca “mami merge la serviciu pentru a castiga bani”.

Oricat de bine pregatite ar fi doamnele care se ocupa de ei, nu pot avea rabdare sa asculte nevoile fiecaruia (uneori este greu si pentru noi, mamicile, sa avem rabdare cu proprii copii), iar A.R. s-ar descurca de minune sa epuizeze energia unei armate intregi de oameni. E normal! Este un copil care descopera lumea si vrea sa experimenteze cat mai multe pentru a ajunge la stadiul de “baiat mare”, dar mi se pare ca doar eu sunt in masura sa-l ajut in aceasta faza a dezvoltarii.

Stiu! Multi sfatuitori spun ca trebuie integrat in colectivitate, ca are multe de invatat si de acolo, dar sincer, varsta de 2 ani nu mi se pare potrivita. Plus ca vor incepe bolile. Sa fim sinceri, ce parinti isi duc copilul la cresa daca nu cei care nu au posibilitatea de a sta cu ei sau a-i lasa cu bunicii?! Si atunci, in cazul unei imbolnaviri, oare nu vor ajunge ei tot in colectivitate, pentru ca nu au efectiv cu cine sa ii lase?! Iata de unde si cercul vicios: il duci la cresa sa-ti poti relua activitatea la serviciu, dar esti nevoit sa stai oricum acasa cu el in cazul imbolnavirii… Daca mai seamana si cu mine, atunci mai mult va sta acasa decat la cresa.

Ce ne facem cu alaptarea? Desi a inceput sa manance si alimente, sanul este nelipsit inainte de masa, dupa ea, in pauza de joaca sau cand ceva il supara si mai ales la culcare…si la trezire, altfel, nu-i intri mereu in voie.

Intervine si factorul psihologic: nu am inca incredere in nimeni altcineva sa se ocupe de el, iar faptul ca nu se poate exprima ma ingrozeste. Daca i se intampla ceva traumatizant si eu nu-mi pot da seama?

Sunt de parere ca abia pe la 3 ani va fi cu adevarat pregatit sa invete, sa se joace si sa fie “baiatul mare” in care sa am incredere ca imi poate povesti cum decurge timpul petrecut la gradi si deci sa fiu linistita ca el e ok.

Momentan, sa mai copilarim si sa ne bucuram de imbratisari, zambete si timpul petrecut impreuna…oricum creste mult prea repede… 😔