Prima zi de gradinita. Cum NE-AM acomodat NOI

De vreo jumatate de an a intrat in vocabularul nostru zilnic si cred ca asta a fost primul pas important spre o acomodare reusita.

Gradinita era sau poate ca inca este folosita pe post de “bau-bau” in anumite familii: “Lasa ca vezi tu la gradinita…”, fara insa sa realizeze ca abordarea e total gresita.

Primul pas important din viata unui copil, as putea puncta ca si a mamei, este reprezentat de desprinderea puiului din sanul familiei si trecerea intr-o lume noua, cu oameni necunoscuti pana atunci, activitati altfel organizate, un meniu nou, alt ritual de somn – intr-un cuvant “gradinita”. De vreme ce toate sunt noi si altfel fata de cum a fost obisnuit, cel mic va avea dificultati in a se adapta unui astfel de mediu cu totul diferit de cel familial fara putin ajutor. De aceea, sper ca povestea noastra sa va fie macar putin de folos.

In primul rand, este important ca parintele sa fie pregatit pentru aceasta schimbare. Recunosc, a fost tot mai greu pe masura ce momentul 0 se apropia, dar am incercat sa fiu puternica. Gandul ca iti lasi copilul in grija altcuiva este chinuitor…insa poate fi rezolvat daca reusesti sa capeti INCREDERE in personalul gradinitei. Noi am avut timp sa ne intalnim cu doamna educatoare de cateva ori si am fost incantati de personalitatea blanda si calda.

Nu ne-am grabit sa spunem prezent din prima zi de an scolar, dat fiind faptul ca abia revenisem din vacanta si nu am vrut sa il supun pe A.R. la schimbari atat de bruste. Fiind prima vacanta mai lunga si mult mai departe de casa, a resimtit dorul si schimbarea mediului, lasandu-se cu lacrimi si tantrumuri. Insa tot raul spre bine, caci am ajuns si la sedinta cu parintii, am putut afla mai multe din experienta celor care mergeau deja la gradi si asta ne-a fost util.

Prima zi la gradinita a fost una cumplita pentru noi, ca parinti, dar parca nu atat de grea si pentru A.R. pe cat imi imaginam eu. Despartirea a fost rapida si plina de remuscari pentru mine. Sentimentul puternic pe care l-am simtit toata ziua a fost cel de vinovatie. Mi se parea ca sunt o mama ingrozitoare care si-a abandonat copilul la gradi, printre straini, asta si pentru ca am intarziat putin si am fost nevoiti sa-l pasam unei ingrijitoare care sa-l duca la sala de mese unde erau deja colegii lui si doamna educatoare. As fi ramas sa mai vorbesc cu ea dupa masa celor mici, dar m-am gandit ca revederea cu A.R. ar fi provocat un nou val de lacrimi si poate ca abia se linistise…

Am plecat acasa, n-am putut sa mananc mai nimic toata ziua, am iesit la cumparaturi, dar parca aveam lipsa ceva. Nu mai era zburdalnicia blonda sa ma grabeasca printre rafturi sau sa ma puna sa fac slalom pentru a evita raionul cu masinute 😁 , nu mai aveam cui sa-i port de grija pe strada, parea ca ziua se scurgea in zadar.

Sa nu mai spun despre verificatul telefonului la 5 minute… De la 8.30 pana la 16.30 au fost ore intregi de agonie.

Revederea mi-a readus linistea. L-am vazut ca e bine, zambitor, desi ochisorii aveau inca semnele episoadelor de plans. Cea mai frumoasa surpriza pe care am primit-o insa dupa prima zi de gradi a fost vestea ca A DORMIT la pranz, ceea ce mi-a dovedit inca o data ca povestile despre gradi nu au fost in zadar. A.R. stia foarte clar programul pe care urma sa-l aiba zilnic si implicit ca mami si tati vin sa-l ia dupa ce doarme. Si i-a reusit din prima, facandu-ma mandra de cat de mult a crescut…

Linistea si bucuria revederii au inceput insa sa dispara spre lasarea serii, cand A.R. a inceput sa tot amane somnul si chiar sa planga ca nu vrea sa mai mergem a doua zi la gradinita. Din nou, vinovatia mi-a aparut in suflet…m-am simtit ingrozitor, dar mi-am propus sa fiu puternica si sa aleg feedback-ul pozitiv pe care l-am primit de la el dupa prima zi, caci printre lacrimi si suspine chiar a fost o experienta care i-a placut.

Ulterior, dupa inca doua-trei zile de gradi am aflat ca ii place mult, dar il deranjeaza ca nu e mami sa faca nani cu el (pasul cel mai dificil cu care trebuie sa se obisnuiasca in noul mediu). In rest, era tot mai vesel si mai comunicativ pe zi ce trecea. Eu m-am linistit semnificativ abia dupa cea de-a doua zi, cand am luat de la gradi un baietel foarte zambitor si vorbaret, care mi-a povestit tot ce s-a intamplat in timpul zilei.

Si pentru ca tot ma bucuram de evolutia lui fabuloasa, dupa doar 4 zile de gradinita, seara s-a terminat cu aparitia febrei si a continuat cu 2 saptamani acasa…hai 3, bine 4 caci am prins si vacanta si deci inca nu ne-am intors in colectivitate.😁

Astept cu nerabdare sa vad cum va evolua reintalnirea dupa o pauza asa lunga, insa intre timp nu am incetat sa ii amintesc de copiii care il asteapta la joaca, de doamna educatoare, i-am aratat pozele si filmuletele cu cei care au fost prezenti si activitatile lor si este in continuare incantat…teoretic…

“Vrei sa mai mergi la gradi, Andrei?”

“Nu acuma! Mai incolo!”…😂

….Unde-i mai bine daca nu acasa, cu mama!💕

Advertisements